Cand aveam eu putzulica

Yorkshire Terrier

Acest articol este bazat pe fapte, întâmplări și personaje reale. Din considerente de confidențialitate numele unor personaje au fost schimbate. Nicio puțulică nu a fost vătămată.

Una dintre cele mai tari amintiri din copilarie le am de la Grădiniță. Acolo am cunoscut-o pe Alina și o serie de sentimente și dorințe neidentificate la momentul respectiv.

Bun. Când m-au dus ai mei la grădi eram mic. Extrem de mititiel. Dimensiunile perfecte unui Boc copil. Toată lumea mă iubea, alinta și privea ca pe un very seet Yorkshire Terrier. Eram atât de mic încât nu ajungeam la vasul de toaletă decât dacă mă urcam pe ceva sau mă ținea educatoarea în brațe.
Educatoarea era o tipă mișto. M-a ținut de multe ori în brațe. Cu atatea pe cap însă, a căutat o soluție să nu mai stea dupa poponeața mea. Așa că a adus la toaletă un teanc de cărți pe care mă urcam și rezolvam problema.

Într-o zi s-a întâmplat inevitabilul. Tot personalul s-a adunat la fața locului, femeile de serviciu făceau mătănii, fetițele plângeau cu mânutețe la gură, băiețeii profitau de moment șmanglindu-le senvișurile. Tovarășa educatoare m-a adunat de pe jos, luat în brațe, m-a pupat și a bătut closetul. N-aveam nici pe dracu da` îmi placea parfumul din sânul ei așa că am stors cât am putut. Lacrimi.

Începând de a doua zi, Alina a fost detașată să mă supervizeze cu "treaba mica". Alina era grupa mare. Alina era foarte frumoasă. Alina avea grijă de mine. Alina își lua treaba în serios.
Imi așeza teancul de cărți, mă ridica pe el, îmi dadea pantalonașii jos până la genunchi, se lipea de spatele meu pentru sprijin, cu o mânuță mă ținea de burtică iar cu cealalta îmi ghida direcția.
...
Mă gândesc că în acele clipe au funcționat pentru prima data ceilalți neuroni (nu știu pe moment denumirea științifică. Popular le zice pulironi) Nu gândeam, nu auzeam, nu  vedeam. Simțeam doar mânuța ei și în piept ceva ca un fel de teamă. Am strans pleoapele și am făcut-o pentru prima oară cu ochii închiși. Nu era nici un risc. Eram pe mâini bune.

Din acea zi am sorbit până la ultima picatură toate ciorbele, supele, ceaiurile și compoatele.
Toată lumea era încântată. Tovarășa scapase de o grijă, Bogdanel nu mai era un sclifosit la masă, iar Alina avea clar calități de bonă.

Relația s-a dezvoltat rapid, simplu și firesc, fără pudoare și timidități. Eu eram un copil extrem de curios, Alina foarte practică și deschisă.
Împreună am descoperit o gramdă de lucruri noi și interesante. Am cunoscut o serie de trăiri cu fluturași în stomac, oarecum confuze ce-i drept dar extrem de captivante. Dintre toate un singur sentiment s-a conturat extrem de clar, și, împotriva așteptărilor cititorului poate, el este cheia acestei amintiri:

Alina era de negăsit. "Este la toaletă cu Raducu." mi-a spus Vali.
                                                                                                     Sfârșit.