Cafea cu lacrimi de ploaie

E dimineață, e înnorat și la radio se anunță ploi.  Ies pe terasă. Sunt doar eu și ceașca de cafea. Sunt doar eu și ceașca și viața și ploaia măruntă care mângâie frunzele plecate sub atingerile ei dulci. Sunt stropi mărunți și fini ca cei ce rămân după spargerea balonului de săpun și se descompun în culori și amintiri și crâmpeie de viață.

Iubesc ploaia. O iubesc și aș vrea să o prind, să o ating așa cum numai ea m-a învățat. Vreau să-i simt gustul atât de plin cu dragoste. Imping cana spre ea și privesc cum își lasă picaturile să o umple numai pentru mine. A lasat una chiar pe marginea cestii... Mă înfioară gândul atingerii ei.  Îmi apropii ușor buzele, abia o ating și-o las să-mi intre în fiecare nervură ca un sărut umed, pierzându-se pe veci acolo unde va ramane pentru totdeauna.

Și sărutul este dulce, iar cafeaua amăruie și sunt un amalgam de trăiri, sentimente și dorințe. Sunt iubire și tristete. Sunt prezent și trecut și viitor. Sunt eu și este ea. Picătura de ploaie

Și valuri de emoții mă cuprind, iar ochii duc dorul lacrimilor secate de dureri insuportabile. Duc instinctiv cana la gură în speranța că acest mic gest îmi va alunga tristețea ce mă tulbură. Buzele îmi tremură incontrolabil. Incleștez tâmplele, ochii îmi fug într-un colt, aerul țâsnește sacadat, încerc să înghit nodul ce doare. Și-mi vine să urlu, să tip să zbier. Nu, n-am sa plăng. N-am să plang! Mă auzi?? Doamne, cât vă urăsc. Pe voi. Toti!

Picături aduse de o adiere cad și-mi alunecă pe obraji. Coboară încet lăsând dâre de mângâiere tristă și se pierd  în ceașca verde cu cafea. Sorb ultimul strop de amar, îl înghit și îl încui la loc în mine, caci in zadar aș urla, zbiera, țipa, căci nimeni, nimeni nu mă aude.

Și-mi șoptesc în gând că te iubesc și aș vrea o zi cu tine. Doar o zi și un sărut între o lacrimă de ploaie și buzele ce-mi ard de dorința desfătării. Doar un sarut ce atât de dulce îmi va lua durerea. Doar o zi să ne iubim cu dragoste fără să ne îndrăgostim. Și să fug apoi ca un actor spre un alt decor în care iar să mă frământ de dor.