E dimineață, e înnorat și la radio se anunță ploi. Ies pe terasă. Sunt doar eu și ceașca de cafea. Sunt doar eu și ceașca și viața și ploaia măruntă care mângâie frunzele plecate sub atingerile ei dulci. Sunt stropi mărunți și fini ca cei ce rămân după spargerea balonului de săpun și se descompun în culori și amintiri și crâmpeie de viață.
Iubesc ploaia. O iubesc și aș vrea să o prind, să o ating așa cum numai ea m-a învățat. Vreau să-i simt gustul atât de plin cu dragoste. Imping cana spre ea și privesc cum își lasă picaturile să o umple numai pentru mine. A lasat una chiar pe marginea cestii... Mă înfioară gândul atingerii ei. Îmi apropii ușor buzele, abia o ating și-o las să-mi intre în fiecare nervură ca un sărut umed, pierzându-se pe veci acolo unde va ramane pentru totdeauna.
Și sărutul este dulce, iar cafeaua amăruie și sunt un amalgam de trăiri, sentimente și dorințe. Sunt iubire și tristete. Sunt prezent și trecut și viitor. Sunt eu și este ea. Picătura de ploaie
Și valuri de emoții mă cuprind, iar ochii duc dorul lacrimilor secate de dureri insuportabile. Duc instinctiv cana la gură în speranța că acest mic gest îmi va alunga tristețea ce mă tulbură. Buzele îmi tremură incontrolabil. Incleștez tâmplele, ochii îmi fug într-un colt, aerul țâsnește sacadat, încerc să înghit nodul ce doare. Și-mi vine să urlu, să tip să zbier. Nu, n-am sa plăng. N-am să plang! Mă auzi?? Doamne, cât vă urăsc. Pe voi. Toti!
Picături aduse de o adiere cad și-mi alunecă pe obraji. Coboară încet lăsând dâre de mângâiere tristă și se pierd în ceașca verde cu cafea. Sorb ultimul strop de amar, îl înghit și îl încui la loc în mine, caci in zadar aș urla, zbiera, țipa, căci nimeni, nimeni nu mă aude.
Și-mi șoptesc în gând că te iubesc și aș vrea o zi cu tine. Doar o zi și un sărut între o lacrimă de ploaie și buzele ce-mi ard de dorința desfătării. Doar un sarut ce atât de dulce îmi va lua durerea. Doar o zi să ne iubim cu dragoste fără să ne îndrăgostim. Și să fug apoi ca un actor spre un alt decor în care iar să mă frământ de dor.
http://www.youtube.com/watch?v=t8J_8dKJwNU&feature=player_embedded
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereTotusi am pornit de aici: http://www.youtube.com/watch?v=PPRCMeyKBmw
plus ploia din aceasta superb de melancolica dimineata. Si...
:)
RăspundețiȘtergereFara cuvinte.
RăspundețiȘtergereSi imi permit sa completez playlist-ul :)
http://www.youtube.com/watch?v=1eNFkzXEHUE
Hmmm... Sa fie asta partea sensibila a ta?
RăspundețiȘtergere...................
RăspundețiȘtergereSa ne iubim cu dragoste fara sa ne indragostim...Misto zis.
RăspundețiȘtergereMultumesc Roxi si Andra.
RăspundețiȘtergere@evil: e varful de iceberg :p
@godess: multumesc pentru compliment
@dhanyaslife: iti doresc sa traiesti asta. Nu te teme. Nu raneste. Doar te implineste.
ups... descopar ceva... asa de parca am sapat in nisip pana acum, si am gasit scoica magica din care se aud toate marile :)
RăspundețiȘtergereminunat!
sentimental :X
RăspundețiȘtergere@chromatic: multumesc pentru frumoasa apreciere
RăspundețiȘtergere@kid: :-*
Just enjoy the ride! Tumultul asta sufletesc are o frumusete amestecata cu durere, si asta o face al dracului de interesanta!
RăspundețiȘtergere:) este comentariul pe care il asteptam.
RăspundețiȘtergereesti un hibrid de atatea idei tare ciudat.
RăspundețiȘtergeredeci a plouat... :)
RăspundețiȘtergereTiiii, alt iubitor de cafea cu ploaie.
RăspundețiȘtergere@deutza: deci sunt un hibrid ciudat :(
RăspundețiȘtergere@Elza: ai surpins esentialul :)
@Evergreen: Welcome to The Club!
Mi-ar placea sa fiu cu tine intr-o dimineata ploioasa. Sa te strang in brate din spate, cand iti bei cafeaua. Sa tresari sub atingerea mea dar sa continui sa sorbi din ceasca, cafeaua cu picuri de ploaie. Si mi-ar placea sa te sarut acolo unde ploaia iti mangaie chipul cu picaturile ei. Si sa-ti soptesc la ureche ca te iubesc si as vrea o zi cu tine....
RăspundețiȘtergereBleah. Lacrimogen. :P
RăspundețiȘtergere@nireederra: Sa scriem in duet! Dansezi?
RăspundețiȘtergere@thalita: Nu mai fac. Promit. Iti sug dulce sfarcul drept. Ma ierti?
chiar ma gandeam ca s-a terminat tocmai cand incepusem... a citi :)
RăspundețiȘtergerelasa ca trebuie sa apara si soarele acum :)
cand incepusei... ... :)
RăspundețiȘtergereDa Bogdan ! Cu cea mai mare placere !
RăspundețiȘtergerece zici acolo...? cauti prieteni noi?:P
RăspundețiȘtergereDoar femei sa le iubesc.
RăspundețiȘtergereUite din cauza ta nu mi-a publicat mie comentariul >:P
RăspundețiȘtergereScrisesem că e interesant cum faci trecerea de la lacrimogen la kinky... şi că nu, nu te iert. :P
RăspundețiȘtergereSa nu ma ierti. Pedepseste-ma!
RăspundețiȘtergereOk. Alege instumentul, bici sau pană? :P
RăspundețiȘtergereIncepe cu pana si cand nu mai pot biciuieste-ma!
RăspundețiȘtergerefrumos...mi-a placut:D...cu totii vream sa strigam,sa tipam sa plangem dar ne abtinem.si induram dureri acute de inimioara,si ne dor ochii,ca nu mai am lacrimi...si te doare in gat de cat ai tipat ca tampitul/tampita la tine,cand ai lasat-o/l-ai lasat sa plece.eee...e grele,dar la un momentdat vei ajunge sa zambesti:P
RăspundețiȘtergereca acum: :)
RăspundețiȘtergereMultumesc!
Iata si alta latura a eu-lui tau Bogdane :)
RăspundețiȘtergereCea pe care am intuit-o din start si pe care o ascunzi de lume...
Mi-a placut mult adancul sufletului tau...
Lumi
Multumesc Lumi, multumesc.
RăspundețiȘtergerebai.. ce-ai patit?.. ti-a murit pula?... ???!!?!?!?!?
RăspundețiȘtergereauzi bai? tu mai vezi pe cineva care vb asa urat aici?
RăspundețiȘtergeresi daca esti curios ce se inampla cu ea, intreab-o singur.
aha, deci exista si latura asta. am citit si restul postarilor. chiar daca...stii tu...totusi, nu pot sa nu-ti apreciez simtul umorului si, nu in ultimul rand, talentul sriitoricesc.
RăspundețiȘtergerePtr o secunda am crezut ca am gresit blog-ul:)dar.....bravo, frumos!:)
RăspundețiȘtergereBuna dimineata, Nicole! Multumesc.
RăspundețiȘtergereO dimineață perfectă. :)
RăspundețiȘtergereBuna seara, Bogdan!:) Intre timp s-a facut seara...;)
RăspundețiȘtergereIntre timp s-a facut noapte. :)
RăspundețiȘtergereNoapte Frumoasa, Nikole!
Îmi place acest articol ! :) Şi îţi mulţumesc pentru aprecieri . Totuşi , am o curiozitate : de ce Hello Kitty ?
RăspundețiȘtergereMa bucur ca iti place articolul. Hello Kitty...
RăspundețiȘtergereUnele persoane considera ca este un fel de mica ironie prezența ei aici, langa o serie de cuvinte vulgare si obscenitati macabre. Dar se inseala.
Hello kitty este cel mai scump personaj pe care l-am indragit vreodata. Mi se pare ceva dulce dulce rau si imi place sa o am alaturi.
Acesta este un blog ce se vrea sincer. N-am chef sa imi bag doar ca sa arat ca am cu ce si nici nu mi-e rusine sa recunosc ca imi place hello kitty. Cam asta e cu Hello Kitty.
Si mare grija! Care face misto, o sa si-o ia greu. Si stiti ca nu e de gluma cu mine.
Nice :) Mie imi place de Marie din Pisicile aristocrate .
RăspundețiȘtergere:))))Da da da! Este absolut gorgeousă! Inseamna ca si tu esti un sufletel teribil de de scump!
RăspundețiȘtergere:D Ma bucur ca si tie iti place ! Probabil ca sunt , nu imi place sa spun singura despre mine asa ceva , ii las pe cei din jur sa faca asta .
RăspundețiȘtergereSuper! :)
RăspundețiȘtergereSarumana, kid!
RăspundețiȘtergereCitesc asta a nu stiu cata oara si plang tot de atatea ori,vezi ce faci,Bogdan?ma faci mereu sa uit ca n-am voie.:)
RăspundețiȘtergereDaca cineva iti desena daunezi o relatie eu iti arat acum efectul.
Este din suflet, devo. Din suflet... Vezi ce imi face, devo?
RăspundețiȘtergereMiau.:)
RăspundețiȘtergereAww... ma topesti! :))))
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereFelicitari ! :X:X
RăspundețiȘtergere