Jeg. Scarba. Voma

Nu știu dacă sunt scârbit de ceva mai mult decât oamenii care mănâncă mult, încet și sigur. Dar mult. Cu  plăcere porcească și ochi blajini și tâmpi de vacă. Plescaie și cască gura plină cu mâncarea ce o vezi deja maron printre dinți. Și nu te iartă. Îți caută privirea și te forțează să privești buzele grase și bărbia de bale unsuroase. Îți zâmbesc în plinătatea  buzelor vomitive. Plini și nesătui până la refuz de plăcerea animalului ce fleoșcaie viața în intestine și lichid gastric. Și rămâi siderat și blocat cu ochii ațintiți pe mizeria de mâncare lipită permanent undeva în dreapta buzei de sus. Parcă te simți tu murdar și un refelx necondiționat încearcă să le curețe mizeria, clătindu-le botul cu jet de vomă proprie.

Zgomotul de fălci, masticație îmbibată în clăbuci de salivă albă, leșioasă și tot ce-i mai scărbos la acest rumegător carnivor, mă irită, mă seacă, mă doare ca un deget în gât. Îl simți? Deget în găt. Adânc și deja murdar.  Gust de săpun ieftin, verde cu crăpături maronii, uscat... uitat de nespălați pe policioara unui wc public. Săpun uscat și degete supte cu sunet și poftă de sos uleios.
Au o satisfacție vomitivă de a împrăștia stropi de bale printre jeg de cuvinte grase, proaste.  Buze atât de slinoase. Își sug dinții intelectual și-și umplu găurile cu mai multă poftă. Își acoperă gălbeneala și brânza nespălată cu alte resturi de carne și frunze și resturi. Cu mai mult nesaț stomacal, cu mai multă grăsime și slană pe buza de sus.
Jegul de pe buza de sus! Tu chiar nu îl simți?!  Câtă nesimțire macră..  Căt de propriu poți definii sensul substantivului nesimțire...  Jeg. Scarbă. Vomă
Te doare.. nu înțelegi nimic.. Esti pierdut în fericirea nesimțirii tale de animal nenorocit. Zâmbești în prostia grăsimii tale de la gură, iar în mine înflorește izvor de vomă și ură.

Iar voi! voi! îmi spuneți că sunt vulgar! Unde e ironia?
Sunt vulgar? Sunteți vulgari...
Wake up an look around.
It`s not me.