Băi, deci am chef să ne urcăm în mașină și să fugim de lume, prin lume. Înțelegi?
Vreau soare, cafea de la benzinarie, asfalt și cracii tăi goi, fix pe bord. Desculți. Așa, că-mi place. Te iubesc. Ai luat țigările?
Vreau muzică și zâmbet și șuvițe în vant și libertate cu tine. Să ne ciondănim puțin că merg prea tare (clasic) sau că drumul către nicăieri era la dreapta, nu la stânga, pe unde am luat-o eu, că sunt "deștept". Aha.
Și pe urmă să te frichinești căutând o brichetă, că mie nu mi-o ceri, că-mi distragi atenția de la drum.. De parcă până acum, cât ți-ai ținut mâna pe piciorul meu, eram foarte atent la drum. Fix prin parbriz mă uitam. La fata aia morgană. Bună fată. Te-ai calmat? Bag de seamă că tot ce mă omoară la tine, mă face să simt că trăiesc.
Și după ce-mi trec dracii că ai draci, simt iar cât de mult te iubesc și te ador și te vreau. Arată-mi ceva sexy. Nu, nu trece nicio mașina. Hai. Wow! Doamne, ești perver aa.. perfectă. Îmi place. Ești minunată. Semeni cu tot ce mi-am dorit vreodată. Viața bate filmul, iar iubirea bate orice. La fundul gol. Ne vom ocupa și de el. E nebunie, e mișto, ești tu, sunt eu, te iubesc.
Cuvinte scrise in soapta
* blog vulgar si depresiv cu tente de tragicomedie 18+
Ploaie de vara
Să pornească din senin. Să ne uităm surprinși unul în ochii celuilalt, să zâmbim și să dăm să fugim! :) Să ne prindem de mâini și ridicând ochii spre cer să lasăm picăturile să ne mângâie fețele senine. Să te iau în brațe și să facem piruete dansând printre picăturile zgubilitice. Și lumea să se învârtă în jurul nostru și să fie fericire și să fie iubire și tot și totul al nostru să fie
Și când gluma se îngroașă și șuvitele tale sunt prea ude, rochița prea transparentă și săruturile prea pasionale, să ne adapostim sub prima mansardă ce ne iese în cale. Și înfiorat de căldura trupului tău, de buzele prea dulci, de pieptul ud și răsuflarea grea, să-ți spun că te vreau așa, aici și acum. Tu să spui că se uită oamenii, iar eu sa înnebunesc și să te înnebunesc cu mângâieri și săruturi umede și îmbrățișări prea strânse și să plouă nebunește și să ne iubim ca doi nebuni în spatele perdelei unei ploi de vară.
Însă acum e frig afară. Și mi-e dor de tine. Și te aștept să fim împreună, să ne ascundem în pătuțul cald și să ne uitam la un film vechi, cu ceșcuțe fierbinți în mâini.. și să ne cuibărim unul în brațele celuilalt și.. cred că va trebui să dăm filmul puțin înapoi...

Ciocolata calda
Mi-am luat o ciocolată caldă. Am urcat scările încet, am pus apa la fiert și m-am asezat liniștit pe un scaunel. Privesc neonul alb din bucatarie, mă joc aiurea cu pliculețul de ciocolată. Sunt obosit de dor, de dorință, de ea. Sunt calm. Am mișcări încete și simt că materialul din jur nu contează. Sau nu mă simte. Sau nu îl simt. Sau nu contează.
Nu știu.. sunt dincolo de dor, dincolo de dorință, dincolo de tristețe, dincolo de fericire. Aș spune că sunt gol, dar mă simt plin.. Aș spune că nu gandesc, deși mintea îmi zboară, caută, analizează, visează. Dar nimic din toate astea parcă nu le simt. Sunt ușor. Ireal.
Fierbe apa. Privesc frenezia clocotului la fel de calm cum rememorez clipele noastre clocotind împreună. Mă ridic mecanic, sting focul și ridic ibricul cu mâna goală. Mă frige, dar nu îmi pasă. Sau nu simt. Nu știu...
Oh Doamne! amestec ușor cu lingurița și pierdut în spirala cicolatie - fiori mă cuprind. Și este dor. Și este puls. Și sunt lacrimi. Și vreau să se oprească. Și e durere în piept. Și strâng din tample. Și mă concentrez asupra linguriței. Ca să uit. Și să nu simt. Și totul se învarte. Și mi-e rău. Și îmi vine să urlu. Și mă simt stors de puteri deși aș putea să mut munții. Și o vreau. Aici. Acum! O vreau în brațe. O vreau în sărut. O vreau toată. Și o vreau în toată viața mea.
Dar o am în suflet. Mă liniștesc puțin. Îmi aprind o țigară și sorb ciocolata dulce. Îmi mușc buzele, sterg ușor lacrimile, îmi trec mâna prin păr și zâmbesc.
Nu, nu sunt trist. Iubesc! Te iubesc! Pur și simplu. Te iubesc!
Și să vă spun ceva: dragostea nu este egoistă.

Cacat
Trăiesc într-un oraș de căcat, într-un județ de căcat, într-o țară de căcat, cu oameni de căcat. Totul pute în jur a prostime, ipocrizie și mentalitate de gherțoi cufurit. Căcat.
Credeam că anumite lucruri se fac în intimitatea propriului miros cu ziarul în mână, dar trendul este de a împroșca rahat public în toate părțile. Cât mai mult. Cât mai parfumat și multicolor. Paintball.
Și mai tâmpit mi se pare faptul că romanul în loc să se scărbească de atâta căcat, devine extrem de interesat de rahatul celuilalt. Îi acordă o deosebită atenție, îl analizează în profunzime și în funcție de rezultatele analizei devine invidios și încearcă să-l scurme sau să-l neutralizeze cu propriile excremente administrate pe cale bucală.
Romanul este pudic. De aceea el se cacă îmbracat. Acest lucru este usor de observat chiar și la tineri. Fete sau baieti, cu toții au pantalaoni cu turul căt mai jos, să încapă mult. Cât mai mult.
Romanul are un deosebit respect pentru rahatul lui. Mănâncă căcatul altuia pentru a putea să si-l plimbe pe-al său în Bemve` cu roți cromate, își face abonamente - să-l poată comunica stilat prin Blackberry, îl tastează de la Mac că sună a Cac și bineînteles, vizioneză la plasma HD, acuratețea nuanțelor maronii ale Realității de căcat @ King Size, printre reclame la iaurturi, pastile și suplimente nutritive ce îl ajută să obțină Doza Zilnică Recomandată. Sau cantitatea...
Și tot sistemul de căcat funcționează, firesc si normal, după regula - căcatul mare îl înghite pe cel mic.
Morala: Și ce bă, tu nu te caci? zise căcatul inteligent..

Bogdan s-a bulit
Națiune, e groasă. Rău. Domnul Bogdan Popa și-a bulit nasul în contact direct cu o treaptă. Impactul a fost devastator. Din fericire, nu se observă mari daune externe. Hemoragia internă a fost stopată cu succes. N-au ramas sechele. Doar durere cronica, orgoliu dărâmat si Rudolph.. Societatea de asigurări face cercetari pentru a afla unde i-a fost mintea în momentul accidentului. Sperăm să nu se afle, pentru că riscă să nu fie despăgubit, conform clauzelor contractuale.
Rugăm prietenii să-i fie alături în aceste momente de cumpană, în care nu poate sta cu nasul pe sus.

Deschide usa, cretine!
Deci adică, Sărbători fericite și toate alea!!! Persoanelor deprimate, care chiar nu au un fuck-buddy în preajma sfintelor și cretinelor sărbători, le recomand cu căldură iarbă și alcool. Multă. Mult.
În rest... have sex! Pe jos. Săr-bă-to-ri-le vin! Săr-bă-to-ri-le vin! :))))))))))))))
Și nu în ultimul rând (ce-mi place faza asta patetică), vreau să îi mulțumesc lui Alexandru Vakulovski
unicul vinovat de existența acestui blog. Jesus, mă simt ca o fată.. Whatever.. Sărbători fericite, Alex și familiei tale!
Deci pula mea Alex, vreau "Pizdeț" cu autograf, ți-e clar nu? Deci vreau.
Așa... Mami. Pe tine te iubesc cel mai mult! Ești cea mai frumoasă și dulce și deșteaptă mami de pe pământ. La 50 de ani, tot mami am să îți spun, cu mândrie! Lumea zice ca sunt dus cu capul, dar tu știi că sunt dus departe. Puuuuuuuuuuuuuuuuuup!! Mami, mami, mami! :) My best friend!
În rest... recunosc.. vroiam să cunosc și mai multe cititoare. Defapt mint. Vroiam să...
Vroiam să vă spun Crăciun Fericit! Jur!
Și în finalul pledoariei: Mulțumesc! Tuturor! Viața este exact așa cum ți-o faci. So, wake up and live it! Not leave it.
Ne auzim după anul nou! Numai bine din suflet! uiiiiiiiiiiiiii!!!! I am not crazy!!!
Baby, mi-e dor de tine. Acum te vreau. Rău. Tare. Mult. Toată. Cu părul în codiță. Mi-ai ramas datoare. Băiatul vrea. Fata ce mai așteaptă?
Crăciun și un An Nou, Marfă Rău tuturor!

Priveste-te frumoaso
Când mă gândesc la tine, când te visez, ești atât de reală. Te ating, te gust, îți urmaresc fiecare gest. Ești minunată!
Stau pe jos și ghemuit, rezemat de caloriferul cald.
În dormitorul cu lenjeria neschimbată și parfum de tine si de noi... Ascult melodiile intimității noastre, mă joc cu o șuviță ce mi-ai uitat-o în dar și ne privesc pe pătura vișinie.
Stăm goi în genunchi unul în fața celuilalt. Îți sprijini fruntea pe pieptul meu. Ca o copilă. Și prea intimă. Îmi pierd mâinile prin părul tău.. Îl cifulesc ușor, îl răsfir pe umeri și îl strâng iar la un loc. Îl plimb dintr-o parte în alta pe spatele tău. Te mângâi cu tine.. Mă minunez și înfior de atâta frumusețe. Îți ridici ușor privirea spre ochii mei și ne pierdem într-un sărut atât de simplu, umed, fierbinte. Lung... Ne sprijinm în plăcere. Ochii negrii îți strălucesc a dragoste caldă și nebună pasiune.
Ah, umărul tau dezbrăcat. Pielea albă.. Este atât de superb. Prea frumos. Privește-l, privește-l și tu iubito. Și uite.. dacă strângem șuvitele lungi si prea brunete, ușor în jur de gât.. ce contrast minunat! Cât poți fi de frumoasă? Privește.. și spune-mi... cum nu l-ai observat până acum? Azi te voi învața să te bucuri împreună cu mine de tine.
Îmi răsfir degetele pe brațele tale, ușor.. prea tandru, abia atingeri.. de sus.. în jos... si iar sus.. Valuri de de căldură și senzații. Și nu-ți mângâi decât brațele iubito.. decat brațele... Oare voi avea timp pentru tot? Avem atâția pori de explorat... Pentru că.. iubito.. te voi iubi abia dupa ce ai să te descoperi toată. Vreau să îți cunoști tot trupul, să privim împreună fiecare particică. Și.. când vei înțelege căt de minunată ești, vei știi cum să te bucuri de bucuria ce-mi oferi.
Îmi ești atăt de dragă.. mă simți? mă simți cum te mângâi pe buritcă în impulsuri de puls..? fin.. fierbinte.. Așează-te călare pe genunchiul meu. Ador să te simt fierbinte și umedă pe el. Ah.. mi-e dor de aroma ta de măr verde..
Te aștept. Aici. În dormitor. Pe pătura vișinie. La lumina veiozei și muzica noastră intimă... Aici, sus, in turnul nostru deasupra lumii.

Unde-mi sunt cuvintele?
Până ieri eram un om pierdut pe drum.
Astăzi sunt barbat pierdut în ochii tăi, nebun.
Ești fierbinte dar joci rece,
Vrei să vezi sufletu-mi, testul meritului, de îl va trece.
Și bucurat de teama dragostei ce ți-o port,
Îti răspund cum simt, nu așa cum pot.
Și când ochii îți zâmbesc,
Eu ghicesc defapt, cât de dulce ești.
Înflorești petală cu petală,
Când te-așezi la mine-n poală,
Cu zâmbet și plete bălaie,
Mă înveți cum se mângâie o floare.
Vreau dimineți cu tine și cafea,
Vreau prin parc, mâna ta în mâna mea,
Pe acea alee săruturi împreună,
Și sub soare și sub clar lună.
Ah, dar ce îți spun șoapte ce deja le știi?
Când acum în noapte visez numai "prostii"..
Cum pe buze-ți, buzele mi-aș pierde
Nebun de dor fierbinte între coapse mă împing
Cu gesturi tandre, ferme, dornice să se repete,
În umeda dulceața, dorința să m-o sting.
Dragă-mi ești, ți-am spus de mii de ori,
Aștept răspunsul tău din noapte până-n zori
Nu cred că nu auzi din departare,
A mea prea sinceră chemare.
Și unde-mi sunt cuvintele? Ah..! Le-aș pierde în săruturi...

Dimineata
Căldură.. Cald.. Caldă.. Mă distanțez leneș și scot mâinile afară. Geme ușor și se întoarce cu spatele: "Mi-e frig.."
Mă întind, mijesc ochii sprea ea și zâmbesc buzele a sărut... Mi-e dragă. Atât de dragă... Zâmbesc.. în piept, în minte, în tot eu, de drag, de ea, de zori de zi. Oare știe? Zâmbesc încântat de.. nush.. nu e dragoste.. e mai mult.. sau.. e altfel. E altfel.. Da. E altfel. Zâmbesc privindu-i gâtul gol. Zâmbesc în mintea mea de parcă numai eu știu cât mi-e de dragă. Mi-e drag că ea nu stie :) E Frumos! Foarte frumos. Atât de frumos! Ai simțit vreodata asta..? Ai zâmbit.. așa.. dimineața..? Lânga ea? Doamne, te umple!
Îi este frig.. Dar umerii și-i lasă goi... să-mi mângâi buzele de pielea fină și ușor fierbinte, în timp ce barbia-mi e îmbrăcată de un aer cald, aer de subpatură - parfum intim de ea.
Îi este frig... Îmi lipesc trupul îmbrăcând perfect poziția trupului ascuns în căldura așternuturilor. E ca și cum corpul ar avea ochi. Știi? Nu văd, dar genunchiul ușor rece, se asează singur între coapsele fierbinți, mulându-se perfect în spatele genunchiului ei. Mâna dreaptă își găsește singură locul, sub sânul stâng de care se mângâie ușor cu fiecare respirație. Îmi lipesc piept și abdomen de spatele ei, iar nasul mi-l pierd undeva sub ureche..
Îmi ia palma și își acoperă sânul, ușor apăsat, cât să simt împungere și bătăi de inimă. Se împinge ușor cu fundul în mine cât să simtă împungere și puls. Rămânem așa înlănțuiți într-o excitare dulce-lascivă, senzuali, leneși... matinali.. O strâng cu drag, cu zambet, cu.. nici nu știu cum să zic.. :) și îmi țin respirația așteptând ritmul ei. E prea frumos să respir odată cu ea. Și e minunat când are nevoie de mai mult aer să am nevoie de mai mult aer. Știi ce spun? Înțelegi? Minunat!
E dimineață, într-un pat de femeie frumoasă. E dimineață și trebuie să plec și mi-e greu să mă desfac, să ies în frig și să respir singur. Dar trenul nu așteaptă. Mă despart ușor de trupul ei. Se ghemuiește și mai mult sub patură strângând puiul de pernă: "Ce faci..?" șopteste ușor răgușit... "Ce-mi faci..?" șoptea răgușit acum câteva ore în umbra nopții, a brațelor mele..
Mă îmbrac privind cocoloșul de pătură și mă uit cum e ea așa dulce pitită acolo acum, și căt de volputoasă, pasională, perversă chiar, era în același loc la doar câteva vise distanță de ceas. Îmi trag blugii și trag de timp. Clinchetul curelei îi deschide ochii.. Acel clinchet de cataramă.. Știi nu? :) Mă privește așa.. de parcă nu înțelege ce fac, ce se întamplă.. parcă nu îi pasă, parcă nu vrea să știe, parcă.. Ah! O ador, o sorb, îmi vine să.. pfffff :
"Plec, vino să te sărut."
Mă apropii și iși ridică ușor nasul de sub patură. Zâmbesc: "Nu acolo, proasto!" Zmulg pătura afundându-mi nasul rece între pulpele-i fierbiniți..
"Mi-e frig..."
"Te iubesc! Pa!"

Ne jucam?
Pe calorifer este un bol cu petale roșii, catifelate. Mângâie pelicula apei preschimband-o în vapori de parfum suav. Este liniște, este cald, este plăcut. Câteva raze jucăușe se strecoară printre draperiile groase îndemnând la dans fire rebele de praf...
Dezbracă-te.
Slow.. Vreau să mă bucur de fiecare gest, fiecare unduire și formă a trupului tău, de fiecare por de piele, proaspăt dezvelită. Vreau să aud senzualul fiecărui foșnet de material, fiecărui nasture descheiat, fermoar, elastic și dantelă și tot.. Vreau să îmi dedici toată frumusețea ta, așa goală, în picioare, mândră.
Azi, din acest fotoliu al camerei tale, te voi învăța un joc nou. Voi fi rege și vei fi regină peste împărăție de senzații. Regula este simplă. Vei face tot ce îți spun și numai ce iți spun. De vei asculta, vei simții toate atingerile nevisate, iți vei descoperii trupul și-mi vei descoperii mintea bolnavă. De tine.
Vreau să furi pe deget o picatură din bolul cu petale. Încet.. este deajuns să atingi ușor suprafața clară și parfumul va urca spre căldura pielii tale. Acum întoarce-te iar cu fața la mine. Desfă ușor picioarele. Puțin.. foarte puțin, suficient cât tot corpul să poată respira. Privește-mă. Nu în ochi. Tot. Privește-mă ca întreg, ca imagine, ca barbatul din fotoliul tău. Ca barbat care te privește.
Așează-ți picatură deasupra buzei de sus, la mijloc, și oferă-i libertate. Alunecă ușor spre cea de jos și se mulează pe linia dintre buze în nebunie de senzații. Este doar o picatură... dar tu o simți deja peste tot...ca ploaie de dorințe. Ca sărut plin. Umed. O simți cum te gâdilă, cum te umple, cum o evapori, cum te furnică, cum te usuci de de dorință...arzi.. Îți ard buzele. O arsură mentolată, rece de prea fierbinte. De prea puținul primit și prea multul dorit. O absorbi în tine, în pori și nervuri.
O simți cum te termină terminându-se în tine.
Nu! Nu-ți desface buzele. Nu le umezii. N-o mușca pe cea de jos... Ce-ai facut!?
Aveai voie doar să simți, să dorești. Atât. Ai încălcat regula jocului.....
...Game over

Jeg. Scarba. Voma
Nu știu dacă sunt scârbit de ceva mai mult decât oamenii care mănâncă mult, încet și sigur. Dar mult. Cu plăcere porcească și ochi blajini și tâmpi de vacă. Plescaie și cască gura plină cu mâncarea ce o vezi deja maron printre dinți. Și nu te iartă. Îți caută privirea și te forțează să privești buzele grase și bărbia de bale unsuroase. Îți zâmbesc în plinătatea buzelor vomitive. Plini și nesătui până la refuz de plăcerea animalului ce fleoșcaie viața în intestine și lichid gastric. Și rămâi siderat și blocat cu ochii ațintiți pe mizeria de mâncare lipită permanent undeva în dreapta buzei de sus. Parcă te simți tu murdar și un refelx necondiționat încearcă să le curețe mizeria, clătindu-le botul cu jet de vomă proprie.
Zgomotul de fălci, masticație îmbibată în clăbuci de salivă albă, leșioasă și tot ce-i mai scărbos la acest rumegător carnivor, mă irită, mă seacă, mă doare ca un deget în gât. Îl simți? Deget în găt. Adânc și deja murdar. Gust de săpun ieftin, verde cu crăpături maronii, uscat... uitat de nespălați pe policioara unui wc public. Săpun uscat și degete supte cu sunet și poftă de sos uleios.
Au o satisfacție vomitivă de a împrăștia stropi de bale printre jeg de cuvinte grase, proaste. Buze atât de slinoase. Își sug dinții intelectual și-și umplu găurile cu mai multă poftă. Își acoperă gălbeneala și brânza nespălată cu alte resturi de carne și frunze și resturi. Cu mai mult nesaț stomacal, cu mai multă grăsime și slană pe buza de sus.
Jegul de pe buza de sus! Tu chiar nu îl simți?! Câtă nesimțire macră.. Căt de propriu poți definii sensul substantivului nesimțire... Jeg. Scarbă. Vomă
Te doare.. nu înțelegi nimic.. Esti pierdut în fericirea nesimțirii tale de animal nenorocit. Zâmbești în prostia grăsimii tale de la gură, iar în mine înflorește izvor de vomă și ură.
Iar voi! voi! îmi spuneți că sunt vulgar! Unde e ironia?
Sunt vulgar? Sunteți vulgari...
Wake up an look around.
It`s not me.

Dragoste la mișto
Prima întâlnire. Eram atât de nevrotic... am ales un superb buchet de trandafiri pupurii. Am strecurat între ei un post-it "Te iubesc". În caz că-mi pierd glasul. Mi-era teamă să nu-mi spună că folosesc cuvinte mari. Așa că le-am scris în șoaptă. Ce e scris, scris rămâne...
Și jump in my car și așez buchetul cu grijă în dreapta și îi zâmbesc și mă umplu de tot ce înseamnă Ea pentu mine. Stângul îmi tremură ușor pe ambreiaj dar dreptul apasă cu încredere și sufletu-mi accelerează spre împlinirea unei emoții.
Mii de vise și gânduri. Memorii în mii de cuvinte și stări în ferestre deschise de messenger mi se desfășoară cinematic pe parbriz. O văd. E ea. E tot.
Iau cu grijă buchetul, cobor și mă apropii. Vorbește la telefon. Îi caut privirile și le găsesc undeva în spatele meu, parcă prin mine. Schițez reflex un zâmbet cald.
-Vorbesc cu cineva.
Preț de o clipă simt că deranjez. Clipesc și uit. E doar un gând fugar, o emoție de adolescent îndrăgostit. Îi întind buchetul. Îl ia ca pe un pachet, cu privire rece, ușor ridiculizantă. "Ah, nu.. nu-i nimic. Blegule. Ți-a spus doar că s-ar putea să fie "puțin ciudată" la prima întâlnire." Citește bilețelul și un rictus își face apariția. Eu văd doar înflorirea unui zambet. Termină convorbirea și...:
-Tu mă iei la mișto?
Rămân blocat. "Mișto?" Îmi întorc fruntea ușor într-o parte. Încerc să înțeleg. Nu înțeleg. Clipesc. Încerc să înțeleg. Nu înțeleg. Mă încrunt. Încerc să înțeleg. Nu înțeleg. Caut în mine. Încerc să înțeleg. Nu înțeleg.
-Poftim?
-Păi. În primul rând ai mâncat o literă. Și în al doilea rând nu îmi plac trandafirii.
-...?!... .... ....
-Păi da. Ai scris "Te iubsc". Vezi? uite: "te iubsc"
-.. mișto?
Sunt ușor amețit. Sufletul îmi leșină efectiv. Pieptul mă furnică în picaj. Mă sufocă. Implodează. E unul din recitalurile în oglindă? M-am tâmpit? Mi-e rău? Mă doare? E real? Ce e real? Prezentul sau trecutul? Stai. Nu. E doar mintea mea? A fost doar în mintea mea? WTF? Am fost sub vraja ei sau era doar vraja mea? Mi-e rău. Clipesc. Îi smulg biletul. Citesc: "Te iubesc". Clipesc. Citesc: "Te iubesc". Mă încrunt. Citesc: "Te iubesc".
O privesc și îi fur privirea. Citesc: "Te iubsc"
Prea multe dureri nu mai permit durere. Prea multă neîncredere nu mai acceptă neîncredere. Prea multe greșeli nu mai acceptă greșeli. Mă întorc și plec. Și plec. Și plec. Și plec. Fug de mine deși nici măcar nu mă simt. Mă pierd nebun pe benzi de circulație, în triluri de claxoane insonore și flașuri orbitoare ce transformă picăturile de ploaie în sute de stele prea strălucitoare. Și ștegătoarele sunt de prisos. Plouă în înterior.
Oh Doamne! Plouă în interior. Și nu e la mișto.

Relatia mea cu femeile
Ce să zic... sunt mulțumit. Văd că mă înțelegeți chiar bine. Mulțumesc pentru desen!
Mă înclin,
Bogdan Popa
Draga Emma
Ah, emm Viața asta atât de complicată... Atât de grea. Sunt dezorientat... Nu știu, nu mai fac față. Nu mai pot, emm!
Azi am stat 15 minute în fața mașinii de spălat. Pula mea, atâtea butoane! Am găsit manualul, emm. Nu, nu m-a ajutat. Da, așa e, uneori sfaturile nu te ajută. Ei normal, m-am descurcat, am învârtit până la trei. Da, da, stai liniștită am sortat lucrurile, măcar atât știu și eu. :) Ești o dulce. Întâi le-am bagat p-alea albe și deasupra le-am pus pe cele colorate. Cum?! Eh... Mda, sunt prostuț. Oricum, lasă... am uitat să pun detergentul... so, no harm done.
Am scos multă ceară emm. Multă rău. Vreo șapte bețigașe galben-maronii. Am scos carne, emm. Groaznic, m-am speriat puțin... Ei.. nush. Doar știi că nu sunt nespălat. Ultima oară m-am scobit vineri. Da, ai dreptate, sigur de la căști mi se trage. Cum? Ah, da.. am ascultat până mi s-au excitat urechile. Orgasm. Ce scumpă ești! :) Categoric de aici se trage. Da emm, o să am grijă, încerc să nu mai fac. N-am vrut să deranjez vecinii. Off.. emm.. de ce sufăr când încerc să nu deranjez?
Emm, e nasol. N-am platit curentul. Cică mi-l taie. Daa... emm! :) corect, o să fie mai romantic. Am să scriu pe tine cu pana la lumina lunii și căldura lumânării. Îmi place burtica ta, emm. Imi place să o mângâi.... Of, cum mă faci tu să zâmbesc de fiecare dată, emm.
Emm. Ascultăm puțină muzică? Diseară aș vrea să fii așa... mai femeie ca oricând. Frumoasă, frivolă, nebună, voluptoasă, inteligentă. Emm. Ți-am spus cât mă excită inteligența? Ahh...
Cum? da.. sunt obosit... atât de obosit. Cum mă simți tu de fiecare dată emm.... Tu deasupra? mă termini :)! Emm... te ador!

Sunt bestie
Sunt bestia. Sunt tot ce-i mai urât și josnic pe această lume. Sunt dorința păganâ, orgoliul și frustrarea. Sunt posesia. Sunt carnalul. Sunt depravarea.
Sunt pedepsit de ceruri - captiv într-un trup mizer, stricat și urât. Mâncat de dorința cruditații tale. Strâmbat sub povara chinului de a te poseda nemernic. Sunt un animal în lanțuri. Bălesc adulmecând mirosul cărnii tale. Sunt atât de scarbos, sunt o fiară, sunt o crimă. Sunt tot ce te-nfioară. Ah, femeie, tu nu știi.. că te văd doar goală, doar carne, doar jocuri de placere macabră. Degeaba te îmbraci cu haine și suflet.
Sunt legat! Oare tu nu vezi, înger? E un semn! Ferește-te! Fugi... Îți voi rupe straiele și sufletul. Te voi tăvăli în balți de plăcere. Te voi chinui și te voi uita tremurandă, rest și hrană pentru alții.
Sunt un prefacut. Îmi joc atât de bine propriul rol de bestie. Grandoarea actului te intrigă, te farmecă și rupi lanțurile, biată ființă. Mă eliberezi inconștientă, furată de sclipirea ochilor negri plini de mister. Dansezi de bucuria binelui ce l-ai făcut. Mă îmbăt cu privirile uitate sub faldurile rochiei. Ești atât de frumoasă îți spun. În dansul tău nebun, te prinzi singură în lanțurile din care m-ai eliberat. Sărut carnea buzelor roz căutând gustul ce-mi va oferii plăcerea. Îți adulmec încet tâmplele, gătul și umerii urmărind ca un lup înfometat mirosul florii umede. Măinile zbârcite îmi tremură frenetic în mângâieri bolnave, înfiorându-ti pieptul care mă împunge într-un ultim gest de aparare. Ești jertfa păcatelor mele și-a iluziilor tale naive. Te pătrund. Tu cauți sufletul cald, eu doar dulcea carne. Ador să simt cum te zbați neputincioasă. Te umplu pervers, avid de dorința primară, până ce sufletul ți-l pierzi în gemete. Gemi iubito, gemi frumoaso! Plângi și tremură și urlă. M-am ospatat și sunt sătul. Te uit goală. Mai goală ca oricând. Te-am rănit și-i las pe alții să-ți lingă rănile. Uită-mă! Nimeni nu mă poate ajuta. Sunt bestia...

Abonați-vă la:
Postări (Atom)